Amintiri din transportul în comun

2/25/2010

Să vă povestesc despre aventurile mele în drum spre liceu cu mirificul autobuz 182.

Eram într-o dimineaţă, acum câteva zile, adormită şi toate cele, fără pic de chef de şcoală, EVIDENT! Când deodată trag cu urechea ( urât din partea mea, ştiu, dar nu aveam mp4u' la mine pt. a-mi băga căştile'n urechi) la o discuţie intre doi soţi sau mai degrabă un monolog al bărbatului către femeie, care spunea: " NU AM MAI CIRCULAT ÎNTR-O ÎNGHESUIALA CA ASTA DE PE VREMEA LU CEAŞCĂ!!" ... Desigur în secunda doi pe faţa mea a apărut un oarecare zâmbet mai mult sau mai puţin sarcastic, DAAAAR, ceea ce m-a amuzat mai mult au fost tot două personaje de vârsta a treia, care probabil se îndreptau spre gară, unde duce mercedesul nostru de toate zilele. Unul dintre ei stătea pe singurul loc liber dintre cele patru scaune de la mijloc, celălalt tânjea şi dânsul după aşa ceva, însă cu puţine şanse datorită aglomeraţiei "nemaivăzute de pe timpul lu' Ceaşcă". Fericitul ce se relaxa stând jos, se uită la cel ce-l oboseau picioarele, fără loc liber şi gândindu-se el mai bine îi PUNE o întrebare, tare, răspicat pentru a informa tot poporul curios: "BĂ...DAAA' TU AI MÂNCAT SLANĂ. NU??!!". Atunci clar nu mai era vorba de zâmbet pe faţa mea ci efectiv de un râs cu toată pofta de una singură în limuzina cea specială :)).

Aşadar mersul cu transportul în comun este cu DUS ŞI ÎNTORS! 

You Might Also Like

6 comentarii