Femeia Capricorn, Femeia Săgetător, Femeia Vărsător, Femeia Peşti - Lost in Amsterdam

28.04.2010

Femeia Capricorn, Femeia Săgetător, Femeia Vărsător, Femeia Peşti

Femeia Săgetător


Orgasmul este pentru tine cireaşa de pe tort. Drumul până la el ţi se pare la fel de incitant, aşa că îţi place să explorezi în pat. Eşti o fire curioasă, deci te adaptezi cu uşurinţă contextelor noi şi eşti deschisă propunerilor inedite venite din partea iubitului tău.

Deşi eşti mereu în căutarea experienţelor sexuale palpitante, eşti fidelă, iar partenerul de cuplu poate avea încredere oarbă în tine. Ar fi bine să aibă, căci dacă iubitul tău îţi dă senzaţia că te-a îngrădit, vei căuta plăceri sexuale în braţele altui bărbat, pentru că eşti o fire independentă.

În pat nu te incită decât bărbaţii cu personalitate puternică, care îţi împărtăşesc dragostea de libertate. Întotdeauna alegi să experimentezi cu un singur bărbat mai multe lucruri, decât să experimentezi cu mai mulţi bărbaţi un singur lucru. Aşa că de firea ta curioasă şi aventurieră nu beneficiază decât un singur bărbat.

Învaţă să fii mai sensibilă cu partenerul tău şi să-i mai tolerezi acestuia două, trei slăbiciuni, şi vei atinge armonia în pat.


Femeia Capricorn


Tu eşti cea mai detaşată dintre semnele zodiacale cu privire la sex şi importanţa lui.  Consideri că nu el guvernează o relaţie. Am putea spune că priveşti aspectul sexual cu reţinere mai mult din teamă. Eşti de părere că sexul poate cauza dependenţă de un bărbat, iar tu vrei să eviţi acest lucru cu orice preţ. Aventurile sexuale nu sunt pe placul tău, pentru că nu suporţi ideea să fi făcut sex cu un bărbat, care să nu te caute mai apoi. De aceea ai nevoie de un partener care să îţi demonstreze că se implică şi sentimental în relaţia cu tine.

Ai o atitudine pasivă vis-à-vis de sex doar până când capeţi încredere în iubitul tău.  Dacă ai trecut de acest prag, te transformi într-o prezenţă feminină şi seducătoare care depune mult efort în viaţa sexuală de cuplu.

Deşi devii partenera perfectă de sex într-o relaţie, n-ar strica să testezi şi sexul fără implicaţii emoţionale, care te poate elibera de prejudecăţi în pat.

Femeia Vărsător


Tu te încrezi mai degrabă în mintea ta, decât în aspectul fizic, aşa că nu mizezi niciodată pe sex-appeal pentru a atrage un bărbat. Preferi întâi să te împrieteneşti cu persoanele de sex opus şi să le cucereşti cu umorul tău… uneori cu tentă sexuală foarte piperată. În pat cauţi aprobarea celui de lângă tine, dar fără să consideri că eşti datoare să îi îndeplineşti toate poftele. 

Deşi ai o inteligenţă nativă, în plan sexual uneori eşti vulnerabilă, deşi nu îţi place să recunoşti acest lucru. Maschezi  bine acest fapt cu un aparent dezinteres în materie de sex şi deosebit interes pentru planul profesional.

Totuşi, un bărbat cult, care îţi împărtăşeşte gusturile fine, te va face să te dai pe brazdă şi să i te dăruieşti cu totul în pat.

În general, îţi priveşti cu neîncredere instinctele sexuale şi preferi să te laşi doar pe mâna raţiunii. Aşa că, îţi vei îmbunătăţi considerabil viaţa sexuală, dacă înveţi să fii mai spontană şi să conştientizezi legătura intimă dintre minte şi trup.

Femeia Peşti


În privinţa bărbaţilor tu ai instincte contradictorii. Deşi îţi spui că poţi face sex fără implicaţii, pui suflet de fiecare dată, aşa că uneori poţi suferi dezamăgiri în plan sexual şi sentimental.

Trăieşti sexul cu intensitate maximă şi adesea ai impresia că în braţele lui eşti în transă. O astfel de trăire nu se manifestă însă cu orice bărbat, aşa că cel care te face să te simţi aşa va primi admiraţia ta veşnică.

Tinzi să fii uşor de influenţat de către sexul opus, pentru că vezi doar calităţile celorlalţi, în timp ce cu tine eşti destul de critică. De aceea, nu îţi asculţi instinctele, care te-ar putea feri de unele dezamăgiri. Pentru a te bucura de plăcerile sexului, ai nevoie de un bărbat bine intenţionat, care, cu grijă şi atenţie, îţi va spori încrederea în tine. Odată făcut acest lucru, partenerul tău va descoperi că ai o sexualitate jucăuşă, care preferă mai degrabă fanteziile ieşite din comun.

Pentru a-ţi îmbrăţişa sexualitatea este important să nu mai asociezi sexul cu sentimentul de vinovăţie şi de teamă. Aruncă-te cu capul înainte pentru a te elibera de inhibiţii.



Comentarii