„Welcome to the Hotel Cişmigiu“ - Lost in Amsterdam

08.04.2011

„Welcome to the Hotel Cişmigiu“

POVEŞTI DE BUCUREŞTI „Welcome to the Hotel Cişmigiu“ – adevărul despre fostul cămin al Facultăţii de Teatru 

 

Hotelul Cişmigiu, pe când se numea Palace (FOTO: art-historia.blogspot.com). În medalion - Tudor Chirilă

 

Construit în anul 1912 şi denumit la timpul respectiv Palace, hotelul Cişmigiu a fost prima clădire construită pe Bulevardul Regina Elisabeta. Accidentul de la începutul anilor ’90, în care şi-a pierdut viaţa o studentă basarabeancă, l-a inspirat pe actorul Cristi Iacob să scrie versurile melodiei „Hotel Cişmigiu“, cântată de Vama Veche.
 
Hotelul Cişmigiu, care a reprezentat mult timp unul dintre simbolurile Capitalei, a fost prima clădire construită pe Bulevardul Regina Elisabeta. Hotelul, proiectat de renumitul arhitect aromân care a studiat la Paris, Nicolae Nacu Pissiota, a aparţinut familiei acestuia până în 1948, când a fost naţionalizat de comunişti.

Cu o capacitate de circa 200 de camere, „Cişmigiu“ a fost considerat în anii ’20 unul dintre cele mai mari hoteluri din Capitală, fiind clasificat la categoria a doua. Cele mai multe delegaţii care ajungeau în Capitală îl alegeau datorită poziţiei bune pe care o ocupa în centrul oraşului. Pereţii camerelor erau decoraţi cu foiţe de aur, iar intrarea în recepţia hotelului se făcea printr-o uşă rotativă de lemn.

„Înainte de Revoluţie veneam mereu aici când luam leafa. Mâncam mici la cârciuma de jos, Gambrinus şi beam cu colegii bere la metru. Era un suport lung de lemn pe care încăpeau 7-8 halbe de bere, d-aia-i zicea «la metru»“, îşi aminteşte nea Costică, unul dintre bucureştenii care au prins perioada de glorie a cochetului hotel de lângă Grădina Cişmigiu 
          
Naţionalizat şi tranformat în căminHotelul Cişmigiu a fost naţionalizat, apoi transformat, alternativ, în cămin pentru studenţii de la Teatru şi în hotel.

După ce a fost închis în anii ’70, hotelul a fost dat în folosinţă după 1989 pentru a deveni cămin al Facultăţii de Teatru, perioadă în care s-a întâmplat cumplitul accident din casa liftului, surprins şi în versurile melodiei „Hotel Cişmigiu“ a rockerilor de la Vama Veche.



Actorul Cristi Iacob a scris versurile melodieiSolistul trupei care s-a destrămat între timp, Tudor Chirilă, a spus că melodia nu a fost scrisă de niciunul dintre membrii trupei, ci de actorul Cristi Iacob. „Noi doar am preluat versurile din «folclorul» Facultăţii de Teatru şi le-am pus pe muzica celor de la Eagles. Versurile le-a scris Cristi Iacob, ajutat de un coleg, în perioada în care a stat acolo, în cămin“, a spus Tudor Chirilă.

Actorul Cristi Iacob îşi aminteşte cu plăcere de perioada în care a stat în Hotelul Cişmigiu pe când acesta era dat în folosinţă drept cămin al Facultăţii de Teatru, chiar dacă a avut parte de multe neplăceri şi de disconfort. 

Cristi Iacob a stat şase luni în Hotelul Cişmigiu

„A fost o perioadă frumoasă, boemă, chiar dacă locuiam în condiţii insalubre. Am scris melodia fiind inspirat de cazul studentei basarabence care a căzut în casa liftului. A fost posibil acel accident din cauza că uşile liftului erau tot timpul deschise. De fapt era un dezastru tot hotelul“, a povestit îndrăgitul actor.     



Interiorul va fi complet nou, dar se vor păstra faţadele
Hotel Cişmigiu a intrat procesul de reabilitare în septembrie 2009, după ce a fost achiziţionat în 2004 de firma spaniolă Hercesa.

Hotelul va fi renovat şi dat în folosiţă în 2012


Potrivit reprezentanţilor companiei, interiorul clădirii va fi distrus în întregime dar se vor păstra faţadele, aceasta fiind o condiţie impusă de către Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional.
Reprezentanţii firmei declarau înainte de începerea lucrărilor că costul reabilitării se ridică la cinci milioane de euro şi că proiectul va fi finalizat la sfârşitul acestui an.

Suprafaţa clădirii acoperă 7.000 de metri pătraţi şi va adăposti un hotel de lux cu 67 de apartamente. Hercesa are şi alte planuri în ţara noastră. Astfel, spaniolii se pregătesc pentru primul lor proiect al unui hotel nou, care va avea 12 etaje şi va fi situat pe strada Mircea Vodă.





Comentarii